Tonel Botezatu
RO România

Tonel Botezatu

Tonel Craft
Tonel Botezatu este un exemplu care arată că propria condiție poate fi depășită prin muncă, claritate în obiective și încredere că viața poate fi schimbată. În doar câteva luni, a reușit să își transforme radical parcursul. Deși schimbarea poate părea rapidă, în spatele acestei reușite se află mult efort, autoeducare, credință, speranță, bunăvoință și o comunicare deschisă.
Cu doar câteva luni în urmă, Tonel Botzatu lansa un apel prin care își dorea să găsească un loc de muncă ce i-ar fi permis să se întrețină. Nu a obținut acel job, însă a reușit să strângă banii necesari pentru propria locuință și să facă pasul către antreprenoriat. Astăzi este fondatorul Tonel Craft, o întreprindere care realizează obiecte personalizate, disponibile atât pe site-ul propriu, cât și pe marketplace-ul eMAG.
Parcursul său este cu atât mai valoros cu cât marchează trecerea de la statutul de beneficiar al serviciilor oferite de asociații la cel de susținător al unor cauze sociale. Prin vânzările realizate, Tonel contribuie la sprijinirea altor inițiative și demonstrează că succesul personal poate deveni, la rândul său, o sursă de bine pentru ceilalți.
Voturi validate în cadrul votului public
80
Acesta este numărul final de voturi validate pentru această candidatură.
Votul public s-a încheiat. Mulțumim tuturor celor care au susținut candidații și au contribuit la un proces construit în spirit de încredere, implicare și ADN social.