România
Dumitrescu Marius
Farmacia Socială
Marius Dumitrescu este fondatorul Farmaciei Sociale (2021), o întreprindere socială dezvoltată fără finanțare prin proiecte, care reinvestește 100% din profit în sprijinirea persoanelor vulnerabile din Tîrgu Mureș și județul Mureș, prin acordarea de medicamente.
În contextul izbucnirii războiului din Ucraina, Farmacia Socială a organizat și livrat multiple transporturi de medicamente către comunități afectate din Ucraina.
Beneficiarii Asociației Divers, al cărei președinte sunt, primesc lunar donații de medicamente, acest sprijin fiind documentat și verificabil.
Marius Dumitrescu este, de asemenea, inițiatorul Mureș Hub – o rețea informală formată din Crucea Roșie Mureș, Asociația Divers, Asociația Suryam, Farmacia Socială și Fundația Comunitară Mureș. Înființată la începutul crizei refugiaților ucraineni, rețeaua oferă sprijin continuu persoanelor vulnerabile prin:
furnizarea de medicamente,
facilitarea accesului la servicii medicale gratuite,
activități caritabile și intervenții comunitare.
Prin proiectele dezvoltate la nivel local și regional, au fost create parteneriate sustenabile care funcționează și în prezent, generând impact pe termen lung. Beneficiarii au înregistrat îmbunătățiri semnificative ale calității vieții: refugiați integrați pe piața muncii și sute de persoane care au depășit probleme acute de sănătate datorită accesului la tratament și servicii medicale, în condițiile lipsei asigurării medicale.
Voturi validate în cadrul votului public
1
Acesta este numărul final de voturi validate pentru această candidatură.
Votul public s-a încheiat. Mulțumim tuturor celor care au susținut candidații și au contribuit la un proces construit în spirit de încredere, implicare și ADN social.